Capitolul 5-Demoni

Un loc ferit de privirile pline de ură ale oamenilor,un loc de unde doar ploaia se mai aude din când în când,un loc unde întunericul și frica îți stăpânesc inima și totul se mișcă cu încetinitorul.Un loc în care ai vrea să țipi cât poți tu de tare,să strângi pumnul și să lovești cu toată puterea pe care o ai,să poți să fi tu.Ești protejat în lumea aceea a ta, închizi ochii și te lași purtat de vise.Dar nu poți să pătrunzi în lumea aceea pură,pentru că visul se spulberă.Realizezi că ești urmărit.Încerci să fugi,să salvezi ce a mai rămas din...viața ta.Și te cuprinde,te înconjoară și ți se taie respirația.Tot ce ai știut până atunci se pierde și intervine o amnezie cruntă.Durerea te sfâșie,te mutilează.Sângerezi,nu știi de ce.Îți sângerează sufletul.Ești disperat și țipi!Nu e țipătul de libertate pe care ai fi dorit să-l ai!Strigi!Nu ești tu!E un coșmar ce te distruge încet!Și demoni trag și mușcă din tine cu o ură copleșitoare .Sute!Mii!Vociferează.Și intervin instinctele animalice.Rămâi cu ei.Ești de partea lor fie că vrei sau nu,ești dispus să omori pentru libertate, dispus să-ți vinzi sufletul.Diavolul așteaptă,undeva acolo.Așteaptă tăcut,ca o pisică așteptându-și nemișcată prada.Și când te vede neajutorat și disperat,atunci atacă.E ca un joc.Focul din jurul tău nu-l mai simți ca pe o amenințare,ceva înfricoșător,ce te nimicește pe tine ca ființă,ci ca pe ceva obișnuit,o pedeapsă pe care ești gata să o accepți,fiind sigur de greșelile făcute.Ești supus.Și în tot acel haos,în toată gălăgia provocată în infern,auzi o voce caldă.Acea voce pe care o cunoști și știi că te cheamă doar pe tine.Întinzi mâna spre acel ceva.Ești disperat,încrezător.


M-am rătăcit de mult de mine și știu că nu mai există cale de întoarcere.M-am lepădat de propriul meu zeu și am crezut în iubire.Fără să mă gândesc la consecințe,am iubit.Nu mi-a păsat de mine și pentru prima dată în viața mea tristă și monotonă,am trăit doar pentru el.Încercam să-mi imaginez viața mea fără Alex.El era dimineața și noaptea mea.El era acolo atunci când visam cu ochii deschiși.El era respirația mea.Trist este că,nu cred că a fost vreodată al meu.Ne-am lăsat conduși de ispite și ne-am îndepărtat,rămânând fiecare cu speranța.Știu că și el simțea ce simțeam eu.Mi-a arătat,chiar dacă nu a spus-o niciodată.Făceam parte dintr-un întreg,un singur suflet creeat unul pentru celălalt.Credeam că știu ce vreau de la viață...Ei bine,nu am știut niciodată.Dintr-o persoană independentă și rebelă,care s-ar fi pus întotdeauna pe primul loc,am devenit supusă.Supusă zâmbetului,privirii și atingerii lui.Îmi doream doar să-l pot privi.Îmi era de ajuns.Amintirile,visele mele,toate erau legate de el.Totul începea și se termina cu Alex.Viața mea era el.Prezentul însă e mort pentru mine.Viața mea avea să se oprească odată cu a lui.Și astăzi acele gânduri sunt doar praful de pe cărțile rămase necitite.Oh,Alice,câte greșeli neștiute,câte clipe furate...Nu știu cât timp a trecut de când ne-am întâlnit pentru prima oară,în acea zi de septembrie,când am dat peste el în graba mea nimicitoare,dar azi totul este sumbru..efemer...

Și dau timpul înapoi,și-mi amintesc dimineața aceea...L-am rugat pe Cristi să-mi dea numărul lui Alex,nepasandu-mi de ce ar putea gândi.Și după câteva minute de tăcere,am primit ce îmi doream.Cristi a plecat la muncă,eu rămânând singură,cu telefonul în față.Încă tremuram.Aveam un gol în stomac ce mă făcea să cred că îmi era teamă.Dacă nu răspundea?Ce era de făcut?Și l-am sunat.Spre marea mea nenorocire,nu a răspuns el.Era Ana,cu o voce caldă ce m-a făcut să mă simt vinovată...tristă.
-Alo?
-Ahm...scuză-mă de deranj,sunt Alexandra...fata de aseară.
-A!Alexandra!Ce bine-mi pare că ai sunat!Ce mai faci?
-Bine...vroiam să discut ceva cu Alex și nu știu cum să dau de el.
-Alex doarme,vrei să îi transmit un mesaj pentru când se trezește?
-Spune-i doar că trebuie să vorbesc ceva important cu el și să ia legătura cu mine cât se poate de repede.
-Ok,am să-i spu....
Și am închis.Nu am lăsat-o să termine ce avea de zis.Eram agitată,așa că am hotărât să ies puțin.
După o plimbare lungă am aterizat într-o cafenea.Încercând să uit de lumea din jurul meu,m-am conectat la ipod-ul plin cu muzică și mi-am deschis cartea.După nici câteva pagini citite,am ridicat capul și am rămas cu un zâmbet copilăresc pe față.Era Alex.Stătea lângă mine,respirând îngrozitor de repede.
-Te-am căutat!Ana mi-a spus că s-a întâmplat ceva cu tine și trebuie să vorbim neapărat!Ești bine?
Am continuat să zâmbesc...
-Nu s-a întâmplat nimic cu mine.Cum m-ai găsit?
-Nu știu...am simțit că trebuie să întru aici...e locul meu preferat.Aici vin să mă relaxez,au cea mai bună cafea.E un loc foarte bun de citit...e liniște.
-Am înțeles.Ăăăă...da,chiar vroiam să vorbesc cu tine.Ce i-ai spus lui Cristi despre noaptea trecută?Pentru că eu nu mai înțeleg nimic.Plus...nu prea îmi amintesc ce s-a întâmplat.
-Despre asta...am preferat să nu-i spun adevărul...Te-ai simțit rău aseară,ai leșinat.Aveai febră puternică și nu am știut ce să fac,așa că te-am dus puțin la plimbare.Știam că dacă aș fi intrat cu tine în casă în halul în care erai,toată lumea s-ar fi îngrijorat și ar fi sărit pe tine.Am preferat să te păstrez...pentru mine.TÂMPIT!Sunt un tâmpit!
L-am luat de mână și a tăcut.Am stat ore în șir de vorbă,discutând despre muzică,teatru,cărți,filme.Aveam multe lucruri în comun și asta mă făcea să-l simt și mai aproape.I-am povestit despre copilăria mea,despre școală,despre Cristi.Mi-a spus multe despre Ana,simțindu-se probabil vinovat,însă nu avea acea sclipire în ochi pe care mă așteptam să o aibă.Vorbea despre ea ca despre un animal de companie.Nu am vrut să scormonesc prea mult în trecutul lui,l-am lăsat pe el să-mi spună tot ce simțea...tot ce avea de spus...


Nu poți fi sigur niciodată ce anume îți rezervă viitorul,dar viitorul ți-l faci singur.Greșelile mele nu pot fi iertate,cel puțin nu de mine.Dintr-o persoană relativ normală,îți jur scumpa mea Alice,am ajuns să mă urăsc și mi-aș dori să adun toată ura din lume s-o pot transforma într-un glonț,să-mi curm existența,dar ar fi mult prea ușor.Un glonț în inimă...Inima a greșit!Tu ești singura persoană care-mi mai poate salva sufletul păcătos din infernul propriei mele lumi.O lume pe care am creat-o cu ură.Poate nu o să accepți niciodată adevărul,dar un lucru știu sigur.Te iubesc cum n-am iubit vreodată pe cineva,nici măcar pe Alex.Tu ești sângele ce-mi curge prin vene.Tu ești respirația mea.Acum tu ești totul meu,ființa mea...