Capitolul 4-O inimă înghețată

Un pas greșit m-ar fi condus spre marginea prăpastiei.Și-aș fi sărit,nu m-aș fi uitat înapoi.Aș fi lăsat totul în urmă,fără să-mi pese de nimic.Părinții mei...ei bine...s-au dus de mult...m-a crescut Ioana,o soră protectoare.Și-a trăit viața pentru mine,i-am cunoscut toți prietenii,din fiecare săptămână.Când eram mică veneau la mine cu bomboane.Eram copil prost și le acceptam.Mă ascundeam apoi,într-un colț din camera mea,eventual cât mai aproape de peretele camerei ei,de unde se auzeau mereu gemete și lovituri.Atunci credeam că era ceva normal.Ieșeau apoi...el zâmbitor,iar ea plângea...Și apărea apoi altul...și altul..."Trebuie să mănânci...",îmi spunea,innecandu-se în lacrimi.Mă apropiam de ea,tăcută și o mângâiam.M-a protejat mereu de tot,de copiii răi de la școală care râdeau de mine...Până la urmă,amândouă eram două copile orfane...Ne aveam una pe alta într-o lume a noastră.După ce am crescut și am înțeles fiecare geamăt și fiecare vânătaie de pe trupul Ioanei,am hotărât să mă angajez,să-i curm suferința.În week-enduri lucram de dimineață până seara,iar în timpul săptămânii lucram până târziu după școală. Nu am avut o viață ușoară,dar nu m-am plâns niciodată.Dragostea ne făcea tot mai puternice.Față de ea,eu am fost mereu o persoană mândră și descurcăreață.Mă respectam mult prea mult pentru a presta "munca" ei,dar nu am judecat-o niciodată.Până ce într-o zi...am văzut-o fericită.Era cu un tip,cu mult mai mare decât ea ,însă verigheta de la mână îi trăda toate intențiile bune pe care părea că le avea.Avea o privire perversă și un zâmbet fals.Mie mi se părea mai mult un moș libidinos,dar ea spunea că e îndrăgostită de el și el de ea.Ne vizita tot mai des,aducându-ne bani,mâncare,haine,bijuterii și alte lucruri.Preferam să stau deoparte,nu mă simțeam în largul meu pe lângă omul acela.Într-o seară,după ce îmi terminasem tura la cafeneaua unde lucram,mă îndreptam grăbită spre casă.Am deschis ușa și am găsit luminile aprinse.Totul era întors cu susul în jos.Ioana nu era acasă.Disperată am încercat s-o sun.Fără răspuns însă.Primul meu impuls a fost să sun la poliție,dar am preferat să o rezolv de una singură.Mi-am sunat câțiva prieteni,le-am povestit ce s-a întâmplat și au venit să mă ajute.Știam doar numărul bărbatului ce ne vizita atât de des.L-am sunat și mi-a răspuns o femeie.S-a prezentat drept nevasta "distinsului domn",spunând că acesta avea o treabă extrem de importantă cu niște afaceriști italieni.Știam ce însemna asta.În clipa aceea,Alice,am văzut negru în fața ochilor.Prietenii mei au sunat la poliție secunda următoare,raportând cele întâmplate... Am fost disperată...Un singur gând îmi mișuna prin minte.Răzbunarea!Eram slabă pe atunci,acum însă...Și a trecut un an...doi...trei...și Ioana...dusă a fost.Mă obișnuisem cu gândul că nu avea să mai apară.Am fost obligată să mă maturizez devreme,copilăria fiindu-mi rătăcită printre gemetele Ioanei.Mi-o aminteam așa cum era.O fată frumoasă.Prea frumoasă.Ar fi avut un viitor minunat,dacă ar fi avut și puțină demnitate.Pe cât de mult am iubit-o,pe atât de mult am urât-o în același timp...poate pentru faptul că mă părăsise când aveam cea mai mare nevoie de ea.Naiva de ea.Copila de ea.Și așa am devenit o persoană fără sentimente.Mi-am văzut mereu de treburile mele fără să-mi pese de alții.Viața mi-a înghețat inima și a lăsat-o așa.Cristi a apărut în viața mea din întâmplare...Lucram...Era un client fidel al cafenelei și mă vizita tot mai des.Din una în alta am început să ieșim,să ne apropiem.Nu l-am iubit niciodată,cel puțin nu eram sigură de "dragostea" pe care se presupunea că ar fi trebuit să i-o port.Mi-a spus mereu că și-ar fi dat și viața pentru mine.Păcat!Iar Alex...ei bine, seara aceea rece,în pădurea misterioasă și mută...acea seară a noastră...o seară rece de septembrie.Și s-a făcut dimineață.M-am trezit în patul meu a doua zi,mai mult atrasă de mirosul de cafea ce venea din bucătărie.Era Cristi...Dezamăgirea mea a fost mare,multe întrebări mistuindu-mi toată mintea ,iar trupul adormit încă îmi tremura.Unde era Alex?Ce se întâmplase cu el și cu seara de dinainte?Când m-a văzut,Cristi a scăpat cafeaua din mână și a sărit să mă îmbrățișeze.Acea clipă n-am s-o uit...probabil a fost una din puținele clipe în care chiar îmi era milă de el..."biata victimă inocentă",îmi spuneam atunci.Vroiam să-l întreb de Alex,însă nu am făcut-o imediat...
-Nici nu ai idee cât de fericit sunt că ești bine!Ai avut febră mare,stai jos și bea un ceai cald,cafeaua ți-ar face rău.Țigări nu mai sunt,deci nu căuta...ar fi bine să renunți de tot la ele.Ești atât de slăbită...
-Febră?Țigări?Slăbită?Ce?Ce s-a întâmplat?
-Ușurel,micuțo!
Frisoanele de atunci erau rezultatul febrei puternice.Țigările!Îmi aminteam...Alex îmi dăduse un foc,de acolo pornise totul...Nu înțelegeam însă ce se întâmplase....după...după asta.
-Dar...eram departe.Cum m-ai ...
-Găsit?Ușor!Nu a trebuit să te găsesc.Practic,ai venit tu la mine.Sau...Alex mi-a povestit totul.Nu-ți face griji,acum ești bine,nu e nevoie să explici nimic.Noroc că te-a urmărit el și te-a adus înapoi.
Eram confuză.Ce îi spusese Alex?Curiozitatea mă înnebunea .Aveam nevoie de răspunsuri!Răspunsuri pe care le-aș fi putut primi numai de la Alex.Dar cum puteam să dau de el?
-Știi...aseară mi-a rămas bricheta la el.Bricheta primită cadou de la Maria...promit că mă las de fumat,numai te rog,da-mi numărul lui să pot să-mi recuperez bricheta,înseamnă mult pentru mine.
L-am mințit.Bricheta mea era acasă,însă el nu știa asta.Nu puteam să primesc un răspuns negativ.Cristi mai mult că sigur n-ar fi putut să se întâlnească cu el pentru că avea treabă,deci totul trebuia să meargă exact așa cum plănuisem eu...Trebuia...

Oamenii sunt predestinați greșelilor,iar greșelile mele au fost și sunt nenumărate.Știi,Alice,până și scrisoarea asta mi se pare o greșeală,o greșeală ce reaprinde trecutul...Acel întunecat trecut...